Proiect AFM – UAT Șendreni

Proiectul ORGANIZAREA ȘI DERULAREA CAMPANIILOR DE CONȘTIENTIZARE A PUBLICULUI PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI ÎN PARTENERIAT CU UAT COMUNA ȘENDRENI este finanțat prin Administrația Fondului de Mediu,

cod proiect 484/H/15.05.2024

Scopul proiectului vizează educarea conștientizarea și dezvoltarea acțiunilor necesare pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice și protejarea mediului în rândul copiilor și a tinerilor.

Obiectivul general al proiectului este acela de a oferi măsuri, pârghii și activități de informare, educare și conștientizare privind importanța protecției mediului, unui grup țintă format din minimum 505 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.

Obiectivele specifice:

OS 1. Identificarea și înregistrarea unui grup țintă de minimum 505 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, localizați în teritoriul Asociației Grupul de Acțiune Locală Lunca Joasă a Siretului, cu predilecție în zona Șendreni.

OS 2. Abordarea a 12 probleme de mediu prin derularea de acțiuni de educare, conștientizare și dezvoltare abilități care să implice exclusiv copii și tinerii din grupul țintă al proiectului și care să se deruleze pe parcursul a maximum 18 luni.

Grupul țintă al proiectului va fi format din minimum 505 persoane, copii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. Grupul țintă al proiectului propus se localizează în teritoriul aparținând Asociației GAL Lunca Joasă a Siretului, cu predilecție în Comuna Șendreni și localitățile limitrofe acestuia. Tinerii care vor face parte din grupul țintă al proiectului pot fi înscriși la unitățile de învățământ din Comuna Șendreni, fără ca aceasta să fie însă o condiție obligatorie pentru ca ei să fie incluși în grupul țintă al proiectului. Comuna Șendreni face parte din componența și teritoriul Asociației GAL Lunca Joasa a Siretului, fiind o zonă în care Asociația a întreprins multiple măsuri și campanii de animare și informare, atât pentru cetățeni, cât și pentru persoane juridice sau instituții publice

Vor fi abordate 12 probleme de mediu. Acestea sunt prezentate mai jos împreună cu măsurile de educare și conștientizare propuse:

1. Poluarea aerului. Organizarea unor activități în care copiii și tinerii din GT vor fi ”provocați” să realizeze activități care ajută la combaterea poluării aerului. Va fi organizat  un concurs de idei cu privire la măsuri propuse cu scopul combaterii poluării aerului, iar măsurile propuse de către aceștia vor fi transpuse într-o broșură diseminată mai apoi în comunitate. De asemenea vor fi realizate campanii la nivelul claselor din instituțiile de învățământ din Șendreni precum și în școlile din teritoriul GAL LJS. La această temă vor participa 25 de copii și tineri de 6-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. (in cadrul unor workshop-uri de weekend)

2. Poluarea apelor. Organizarea unor activități cu acțiune de curățenie pentru igienizarea  albiilor râurilor la nivelul teritoriului GAL Lunca Joasă a Siretului – campanie de weekend. La această temă vor participa 100 de copii și tineri de 6-18 ani, (in cadrul unor tabere/excursii de weekend cu durata de 1zi / tabere/excursii).

3. Tăierea ilegală a pădurilor. Organizarea unor activități cu acțiuni de plantare de arbori în teritoriul GAL Lunca Joasă a Siretului prin implicarea elevilor – campanie de weekend. La această temă vor participa 100 de copii și tineri de 6-18 ani, (in cadrul unor tabere/excursii de weekend cu durata de 1zi / tabere/excursii)

4. Poluarea cauzată de deşeuri (plastic, metal, substanţe chimice, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.) şi modalităţi de prevenire a efectelor asupra mediului. Organizarea unui workshop de confecționare măști din deșeuri reciclate și organizarea unei campanii de donare/colectare/schimb de haine uzate ca și masură de reducere a poluării provocate de deșeurile textile. La această temă vor participa 25 de copii și tineri de 6-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. (in cadrul unor workshop-uri de weekend)

5. Circuitul de gestionare a deşeurilor/reutilizarea/ reciclarea/colectarea selectivă a deşeurilor; compostarea deşeurilor biodegradabile; eliminarea deşeurilor. Organizarea, în cadrul școlii din comuna Șendreni a unor puncte de colectare selectivă a deșeurilor și organizarea de sesiuni de informare a elevilor cu privire la modalitățile corecte de selectare și colectare, la școlile din teritoriul GAL Lunca Joasă a Siretului. Organizarea la nivel de instituție/comună a unei competiții de colectare de deșeuri (ex. baterii uzate, becuri uzate, capace din plastic etc.). La această temă vor participa 55 de copii și tineri de 6-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. (in cadrul unor seminarii)

6. Beneficiile utilizării de resurse naturale regenerabile/ importanţa energiei verzi. Organizarea unei campanii de informare cu privire la beneficiile utilizării de resurse naturale regenerabile și importanța energiei verzi pentru mediu. La această temă vor participa 25 de copii și tineri de 6-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. (in cadrul unor seminarii)

7. Protecţia ariilor naturale protejate. Se va organiza o excursie în teritoriul GAL Lunca Joasă a Siretului, mai exact în zonele de arii protejate ( Balta, Potcoava din Comuna Braniștea, Dunele de nisip de la Hanu Conachi – comuna Fundeni și Balta Tălăbasca  din comuna Tudor Vladimirescu) și/sau o excursie într-o locație selectată din  Lista rezervațiilor naturale din România,  cu scopul de a promova ecoturismul și contribuția activă a acestuia la conservarea patrimoniului natural. Participanții vor fi informați cu privire la importanța ariilor naturale protejate, restricțiile la folosirea resurselor din aceste zone, acțiuni care pot fi întreprinse pentru a proteja aceste zone, conștientizarea de către tineri a problemei poluării cu deșeuri nedegradabile a acestor zone etc. La această temă vor participa 25 de copii și tineri de 6-18 ani, (in cadrul unor tabere/excursii de weekend cu durata de 1zi / tabere/excursii).

8. Agricultura intensivă şi repercusiunile acesteia asupra mediului. Organizarea unei campanii de informare cu privire la agricultura intensivă şi repercusiunile acesteia asupra mediului. La această temă vor participa 25 de copii și tineri de 12-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. (in cadrul unor seminarii)

9. Protecţia biodiversităţii. Campanie de plantat flori (inclusiv flori sălbatice) sau pomi fructiferi atât în comuna Șendreni cât și  în teritoriul GAL Lunca Joasă a Siretului (ex. Spații verzi din curtea școlii, spații verzi din centrul localităților, pășuni publice etc.), pentru a proteja albinele și alți polenizatori. La această temă vor participa 50 de copii și tineri de 6-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. . (in cadrul unor workshop-uri de weekend)

10. Schimbări climatice/dezastre naturale/eroziunea solului/ inundaţii/secetă/încălzire globală. Organizarea unei campanii de informare cu privire la beneficiile utilizării de resurse naturale regenerabile și importanța energiei verzi pentru mediu. La această temă vor participa 25 de copii și  tineri de 6-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. (in cadrul unor seminarii)

11. Stimularea utilizării transportului cu emisii scăzute (transport public, transport alternativ, biciclete, autovehicule electrice etc.). Organizarea unor activități de ciclism, într-o zonă delimitată, pentru categoria de vârstă 12-18 ani. Această acșiune poate  fi organizată sub forma unui concurs și va avea ca și scop principal promovarea transportului alternativ și creșterea frecvenței utilizării acestuia de către elevi. La această temă vor participa 25 de copii și tineri de varsta 12-18 ani, (in cadrul unor tabere/excursii de weekend cu durata de 1zi / tabere/excursii).

12. Drepturile şi obligaţiile de mediu care le revin cetăţenilor şi instituţiilor publice locale. Campanii de informare a elevilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au ca și cetățeni pentru a proteja mediul înconjurător – (ex. care sunt autoritățile cu atribuții de protecție a mediului?, cum și când semnalăm autoritățile competente? etc.). La această temă vor participa 25 de copii și  tineri de varsta 12-18 ani, iar participanții vor primi diplome de participare. (in cadrul unor seminarii).Pentru realizarea cu succes a acțiunilor prin care vor fi abordate cele 12 probleme de mediu, prin intermediul proiectului, echipa de proiect împreună cu furnizorii de servicii externalizate,vor derula activități de informare și conștientizare cu copii și tinerii din grupul țintă al proiectului.

GAL LUNCA JOASĂ A SIRETULUI – BENEFICIAR

PRIMĂRIA ȘENDRENI – PARTENER